duminică, 8 februarie 2015

Urssul și lindicul.



De aproape un an, de când a început conflictul din Ucraina, discursul politic mondial a evoluat de la ''soluționarea pașnică a conflictului'', la ''prin dialog și soluții politice se poate obține încetarea confruntărilor”, până la recentul ''este posibil un război''. Tot mai des și-a făcut apariția (înlocuind cuvântul ''confruntare'') cuvântul război. Rostit : war, guerre, Krieg, voyna sau război (sincer, guerra n-am prea auzit). Situația stă pe o pojghiță de gheață primăvăratica.
În timpul ăsta, noi, suntem absorbiți, fascinați, implicați (doar ca privitori), bulversați, de lindicul principesei. Nici un cuvânt despre rezervele naționale, pregătirea, forța și rapiditatea unui răspuns militar în caz de agresiune. Nici un cuvânt despre economia națională, despre măsuri de luat. În caz de Doamne-ferește, vom alerga bezmetici ca musca fără cap, nu vom sti cum să reacționăm ca societate, ca familie, ca individ. Lindicul principesei a devenit o pânză de paianjen în care ne-am/ne-au încâlcit.
Să nu uităm, primăvara URSSUL se trezește din hibernare !